|
PROGRAMUL COLONIX
Programul Colonix este format din 3 produse:
Colonix® Curăţitor Intestinal
Este originară din India, Afganistan, Iran, Israel, Africa de Nord, Spania şi Insulele Canare, iar recolta ei se compune din seminţele coapte sau epiderma de Plantago Ovata. Este cultivată în India şi în ţările vecine, precum şi în Brazilia şi Arizona. Se foloseşte în special pentru combaterea constipaţiei şi a sindromului de colon iritabil, iar cercetările recente indică faptul că ar putea avea si proprietăţi de scădere a colesterolului.
Utilizare: psyllium conţine o sevă care formează o peliculă pe suprafaţa intestinelor calmând întregul tract intestinal.4 Este un agent de umflare testat, care se transformă într-o masă gelatinoasă atunci când absoarbe lichide din intestine, favorizând astfel peristaltismul intestinal respectiv defecaţia.5 Deoarece contribuie la înmoirea şi formarea scaunelor, este util în tratamentul mâncărimilor, sângerărilor, durerilor anale, hemoroizilor, precum şi în tratamentul simptomelor constipaţiei şi a altor probleme digestive.6 Este un medicament folosit pentru tratarea diareii, hiperacidităţii gastrice, ulcerelor gastrice şi duodenale şi al uretritei.7
Rezultatele cercetărilor: experţii consideră pătlagina una dintre cele mai sigure laxative, deoarece acţionează similar cu alimentele bogate în fibre. Experimentele efectuate pe oameni şi pe animale au demonstrat că pătlagina este un laxativ activ, reduce nivelul colesterolului, asigură scăderea hipertensiunii arteriale, si are proprietăţi mucolitice.8 Cercetări preliminare indică faptul că joacă un rol şi în tratamentul diabetului zaharat: un studiu efectuat pe un eşantion de 18 subiecţi a arătat o scădere semnificativă a glicemiei şi a nivelului de insulină la cei cu diabet zaharat non-insulino-dependent (tip II.), dacă au consumat pătlagină înaintea micului dejun şi a cinei.9 Deşi nu s-au efectuat studii ştiinţifice pentru a demonstra acest lucru, comercianţii de plante medicinale au remarcat faptul că psyllium ajută într-un mod indirect la reducerea riscului de cancer de colon prin aderarea la materiile fecale, astfel substanţele chimice toxice intră mai puţin în contact cu ţesuturile intestinale. Cercetările realizate pe acest subiect, printre altele, au ajuns la următoarele constatări majore:
Notă: Utilizarea de psyllium necesită consumul unor cantităţi semnificative de apă pentru a preveni agravarea constipaţiei şi de a facilita defecarea. A se utiliza pătlagina la ½ - 1 oră după administrarea altor medicamente.
Referinţe:
Seminţele de in (Linum usitatissimum) Inul se cultivă peste tot în lume datorită multiplelor sale utilizări. Seminţele uscate, coapte de in se utilizează ca medicament. Din genul inului fac parte peste 200 de specii anuale si perene.1
Utilizare: seminţele de in sunt utilizate în tratamentul unor afecţiuni gastrointestinale, cum ar fi constipaţia cronică, colonul iritabil, diverticulita, precum şi deteriorările colonului care rezultă din utilizarea excesivă a laxativelor disponibile în comerţ.2 După ce au fost consumate, seminţele de in cresc în volum şi astfel contribuie la declanşarea peristaltismului.3 În plus, ajută la reglarea tranzitului intestinal, deoarece pot absorbi de opt ori mai multă apă decât greutatea proprie, accelerând astfel pasajul substanţelor prin intestine. Unii susţin că în timp ce trec prin intestine, leagă substanţele toxice şi le elimină din organism.4 Mai puţin cunoscut este faptul că seminţelor de in i s-au atribuit şi proprietăţi antiinflamatorii, anticanceroase, precum şi caracteristici de prevenire a bolilor cardiovasculare.5
Rezultatele cercetărilor: numeroase studii au demonstrat efectul benefic al seminţelor de in asupra sistemului digestiv, dar şi în reducerea colesterolului respectiv în prevenirea bolilor cardiace. Potrivit unui studiu, consumul de seminţe de in reduce în mod semnificativ LDL-colesterolul din ser.6 Un alt studiu a arătat că deasemenea poate reduce nivelul lipidelor serice şi astfel se poate preveni îngroşarea sângelui.7 În plus, cercetările au confirmat eficienţa semintelor de in în tratamentul bolilor inflamatorii precum poliartrita reumatoidă, iar un studiu a constatat reducerea cu 31% a şansei de citokineză provocată de inflamaţia articulară.8
Notă: Utilizarea seminţelor de in necesită consumul unor cantităţi semnificative de apă pentru a preveni agravarea constipaţiei şi de a facilita defecarea.
Referinţe:
Seminţele de anason (Foeniculum vulgare) Anasonul (feniculul), înrudită cu pătrunjelul, provine din regiunea mediteraneană, unde şi astăzi creşte încă în sălbatice. Se cultivă atât în Europa cât şi în zonele temperate din Asia.1 Ca şi medicament, cel mai frecvent este utilizat în afecţiuni gastro-intestinale, flatulenţă şi inapetenţă.
Utilizare: anasonul ajută la eliminarea mucusului din tractul digestiv şi ameliorează flatulenţa.2 În concentraţii mai mari are efect spasmolitic şi s-a dovedit a fi util în ameliorarea colicilor abdominale.3 Seminţele se pot consuma în caz de indigestie şi pirozis.4 Ceaiul preparat din seminţe este utilizat pentru a trata colicile abdominale la copii.5
Rezultatele cercetărilor: seminţele de fenicul conţin anetol şi fenchone, despre care testele de laborator au arătat că dizolvă secreţiile căilor respiratorii.6 Aceste două componente sunt în cea mai mare măsură responsabile de valoarea terapeutică a anasonului. Anetolul are efecte antispastice, iar fenchonul are efect de creştere al apetitului.7
Referinţe:
Lemnul dulce (Glycyrrhiza glabra) Originar din Europa de Sud-Est şi din Asia de Sud-Vest, lemnul dulce creşte în sălbăticie în multe ţări europene şi din Orientul Mijlociu.1 Numai rădăcina - proaspăt sau uscat – este utilizat ca medicament. Cel mai frecvent se foloseşte pentru tratamentul inflamaţiilor mucoasei şi ca antitusiv.2
Utilizare: lemnul dulce se utilizează ca antiinflamator, antiulceros, mucolitic, antibacterian şi antifungic.3 Este folosit de multă vreme cu succes pentru tratarea ulcerului peptic.4 Poate fi eficient împotriva multor boli infecţioase. Astăzi lemnul dulce este folosit ca ingredient în medicamentele împotriva răcelilor şi gripei, şi este utilizat şi pentru a trata unele schimbări hormonale, cum ar fi menopauza.5
Rezultatele cercetărilor: cele două componente principale ale lemnului dulce sunt glicirizina şi flavanina. Un studiu preliminar a sugerat că un comprimat masticabil de lemn dulce cu conţinut de glicirizină este la fel de eficient în tratamentul ulcerului gastric ca şi un medicament antiacid lider pe piaţă.6 Studiul a arătat, de asemenea, că lemnul dulce deglicirizinat stimulează mecanismele naturale de apărare care împiedică apariţia ulcerelor prin creşterea numărului de celule mucinoase în tractul digestiv, îmbunătăţind astfel calitatea mucusului, prelungind viaţa celulelor intestinale şi îmbunătăţind microcirculatia intestinală.7
Referinţe:
Aloe Vera (Aloe barbadensis/capensis/vera) Este originar din Africa de Est şi de Sud, de aici a ajuns în America. Astăzi, în primul rând se cultivă în Statele Unite ale Americii şi în zonele subtropicale din regiunea Caraibelor.1 Frunzele de Aloe conţin substanţe tămăduitoare ce se folosec pentru vindecarea rănilor şi ca laxativ puternic.2
Utilizări: Deşi este cunoscută mai ales pentru proprietăţile sale de vindecare a arsurilor, aloe este, deasemenea, un laxativ puternic, ce stimulează colonul.3 În plus are şi proprietăţi care îl recomandă în îngrijirea pielii, are proprietăţi hemostatice, antifungice, antibacteriene şi antivirale. Folosit local, vindecă arsurile şi ajută la regenerarea celulelor.4 Ingerat ajută la reducerea nivelului de colesterol, este antiinflamator, ameliorează iritaţia de stomac şi acţionează ca laxativ.5
Rezultatele cercetărilor: studiile clinice arată că aloe stimulează tranzitul intestinal, înmoaie scaunele şi reduce dependenţa de laxative.6 Un alt studiu a constatat că arsurile tratate cu gelul Aloe s-au vindecat într-un ritm mai rapid.7
Referinţe:
Pectina din grapefruit Grapefruitul conţine pectină, o fibră solubilă în apă din coaja şi miezul fructului, care în tractul intestinal formează o masă gelatinoasă.1 Medicii admit că pectina din Grapefruit reduce colesterolul. S-a dovedit a fi cel puţin la fel de eficient ca şi cele mai des utilizate medicamente de scădere a colesterolului.2 Cercetătorii au descoperit că pektina de grepfrut poate preveni formarea plăcilor ateromatoase.3
Rezultatele cercetărilor: într-un experiment colesterolul cobailor trataţi cu pektină de grepfrut a scăzut cu 40% în doar şase săptămâni.4 Într-un alt studiu, animalele cărora li s-a administrat o dietă bogată în cholesterol şi pektină de grepfrut au suferit o îngustarea a arterelor de 24% faţă de 45% la animalele care pe lângă dieta bogată în cholesterol nu au primit şi pektină.5 Studiile efectuate pe persoane cu hipercolesterolemii au arătat că, la cei care au folosit pektină de grepfrut (fără a folosi şi alte medicamente de scădere a colesterolului şi fără modificarea stilului de viaţă), nivelul de cholesterol total şi LDL-colesterol a scăzut, în timp ce HDL-colesterolul a crescut.6
Referinţe:
Papaya (Carica papaya) Papaya este un fruct originar din partea de est a Americii Centrale, si a fost cultivat cu mult înainte de sosirea europenilor. Din anii 1800 se cultivă în toate regiuni tropicale, exportatorii principali fiind Hawaii şi Africa de Sud.1 Papaya este un antioxidant excelent, şi conţine nu numai vitamina E, dar şi vitamina A în cantităţi mai mari decât morcovii şi vitamina C în cantităţi mai mari decât portocalele. Papaya este, de asemenea, o sursă bogată de calciu, potasiu, fier, vitamine B şi proteine. În afară de cele amintite, papaya mai conţine papaină, o enzimă care descompune proteinele în aminoacizi precum arginina, iar acesta din urmă influenţează hormonul de creştere, creşte tonusul muscular şi ajută la scăderea ţesutului adipos.2 Papaya este, de asemenea, utilizat în arsurile de stomac, indigestie şi în tratamentul bolilor inflamatorii intestinale.3
Rezultatele cercetărilor: cercetările arată că papaina poate fi eficace în lupta împotriva cancerului, deoarece descompune fibrina, o proteina care se găseşte în toate celulele canceroase, prevenind astfel metastaza, şi inhibând creşterea celulelor canceroase (de ex. în cancerul de sân, printre altele).4 La pacienţii care au primit enzimă de papaya, convalescenţa a fost mai rapidă după intervenţiile chirurgicale, radioterapie şi chimioterapie.4 Studiile au demonstrat, de asemenea, că papaya stimuleaza pofta de mâncare şi ajută la digestie.5
Referinţe:
Scoarţa de ulm (Ulmus rubra) Ulmul, originar din părţile centrale şi de est ale Statelor Unite şi din estul Canadei, se găseşte cel mai frecvent în Munţii Apalaşi.1 Partea interioară a scoarţei de ulm conţine substanţe medicinale, fiind un remediu util în indigestii, răceli, dureri de gât şi în tratamentul rănilor.2
Utilizare: ulmul este folosit des ca antiinflamator şi ca emolient, în primul rând pentru tratamentul mucoasei iritate şi inflamate ale căilor respiratorii sau al tractului digestiv.3 Deoarece conţine o mare cantitate de sevă care, în contact cu apa, formează a peliculă pe suprafaţa mucoasei, este util în ameliorarea discomfortului cauzat de hemoroizi.4 Se foloseşte şi în tratamentul diareei, ulcerelor,5 precum şi în boala Crohn, colita ulceroasă şi diverticulită.6
Rezultatele cercetărilor: interiorul cojii conţine a o sevă - un amestec de poliuronid, care elimină toxinele de pe mucoasă şi o calmează. Printre componente se mai numără şi procianidina, amidonul şi tanina.7 S-au efectuat puţine cercetări referitoare la ulm, dar faptul că a fost folosit atât de indienii americani, cât şi în ayurvede şi în medicina chineză tradiţională, conferă destule dovezi. Pe baza experienţelor acumulate în folosirea lui, se pare că ulmul este util în tratamentul următoarelor afecţiuni: dureri de gât, tuse, afecţiuni minore ale căilor respiratorii, gastrite, ulcer gastric şi alte boli gastrointestinale, diaree, răni, arsuri şi alte afecţiuni ale pielii, respectiv pentru înmoirea pielii.8
Referinţe:
Nalba mare (Althea officinalis) Nalba mare este originar probabil din Europa şi Asia Centrală, şi este folosit de mii de ani de către oameni; polenul unei specii înrudite a fost găsit în mormântul unui neandertalian de 60 de mii de ani.1 Astăzi creşte în majoritatea teritoriilor din Europa şi America de Nord. Ca medicament se foloseşte doar rădăcina.
Utilizare: nalba mare ameliorează iritaţiile, este antiinflamator, stimulează sistemul imunitar şi calmează mucoasa.2 Ajută organismul în eliminarea excesului de lichid şi de mucus, calmează şi vindecă pielea, mucoasele şi alte ţesuturi şi este folosit în tratamentul infecţiilor vezicii urinare, tulburărilor digestive, afecţiunilor gastrointestinale şi renale.3
Rezultatele cercetărilor: studiile au demonstrat, că seva din nalba mare a iniţiat efecte hipoglicemiante la şoarecii non-diabetici.4 S-au documentat şi proprietăţi antibacteriale împotriva Pseudomonas aeruginosa, Proteus vulgaris şi Staphylococcus aureus.5
Referinţe:
Reventul sau rubarba (Rheum officinale/palmatum) Rheum palmatum – o specie de rubarbă uşor de găsit şi utilizat în scopuri medicale – este originar din China de vest şi de est şi Tibet. Rheum officinale este cultivat doar în grădinile zonelor cu climă temperată.1 Există încă două soiuri de grădină, Rheum rhabarbarum şi R. rhapositum care se folosesc în alimentaţie.2 În scopuri medicinale se foloseşte doar rădăcina rubarbei, care trebuie să aibă cel puţin trei ani, după unele păreri cei de şase-zece ani sunt cele mai eficiente.3
Utilizare: rubarba este bine cunoscută ca un laxativ uşor, fiind utilizată mai ales în cazul copiilor.4 Consumul de rubarbă favorizează deasemena activitatea secretoare a stomacului şi a intestinelor, stimulează peristaltismul, astfel mărind conţinutul de apă şi electroliţi a scaunelor.5 Este cunoscută capacitatea sa de a ajuta în eradicarea infecţiilor şi în eliminarea viermilor intestinali. Stimulează funcţionarea vezicii biliare, favorizează vindecarea ulcerelor duodenale şi este util în tratamentul constipaţiei.6
Rezultatele cercetărilor: Principalele componente ale rădăcinii de rubarbă sunt glicozidele de antrachinonă, precum rheina, physciona, emodina, aloe-emodina şi chrysophanolul, fiecare având efecte laxative. Conţine, deasemenea, tanin, flavanoizi, amidon şi oxalat de calciu.
Referinţe:
Lucerna (Medicago sativa) Originar din zona mediteraneană, astăzi lucerna este cultivată în întreaga lume.1 Întreaga plantă înflorită se foloseşte ca medicament, precum şi seminţele germinate.2
Utilizări: lucerna alcalinizează organismul şi ajută la detoxifiere, este diuretic, antiinflamator, antifungic, reduce colesterolul, controlează glicemia, şi facilitează buna funcţionare a hipofizei. 3 Se utilizează în tratamentul anemiei, artritelor, ulcerelor, tulburărilor de hemostază şi afecţiunilor sistemului digestiv.4 Lucerna, care este o plantă extraordinar de hrănitoare, este bun şi în reumatism.5 Are efecte antilipidice şi de inhibitor de prolactină.6
Rezultatele cercetărilor: Un studiu efectuat pe şoareci diabetici a confirmat faptul că lucerna are proprietăţi hipoglicemiante.7 Într-un alt studiu, un derivat din lucernă a vindecat leziunile dermale la cobaii infectaţi cu ciuperci (Trichophyton mentagrophytes), iar studii similare au demonstrat că lucerna poate fi eficace şi în tratamentul candidozei.8
Referinţe:
Guma de guar (Cyamopsis tetragonoloba) Guarul este originar din India, Australia, America de Sud şi Statele Unite şi din subcontinentul indian.1 Toate părţile plantei pot fi folosite ca medicament.2
Utilizare: guma de guar este deosebit de utilă în reglarea digestiei şi în caz de diaree.3 Este un agent de umflare, dezvoltă senzaţie de saţietate. 4
Referinţe:
Frunza de mentă (Mentha peperita) Menta este o plantă medicinală răspândită, care a fost identificată pentru prima dată în 1696 în Anglia.1 Numai frunzele pot fi utilizate în scopuri medicinale, sunt des folosite în produsele farmaceutice.2
Utilizare: menta creşte aciditatea gastrică, favorizând astfel digestia.3 Dezvoltă un efect anestezic uşor asupra mucoaselor şi în tractul digestiv.4 Poate fi folosit în diaree, indigestie, sindrom de colon iritabil, greaţă, inapetenţă si colici.5 Este un antiinflamator ce poate fi folosit împotriva ulcerelor şi microbilor, şi este un stimulent cunoscut.Poate fi regăsită în compoziţia multor produse farmaceutice, deoarece aroma ei conferă un gust plăcut, o digestie mai uşoară şi ajută la valorificarea substanţelor active de către organism.7
Rezultatele cercetărilor: Numeroase studii au demonstrat valoarea terapeutică a mentei. Într-un studiu controlat cu placebo, pacienţilor cu dispepsie non- ulceroasă i s-a administrat un preparat din mentă şi ulei de chimion. Atât analiza primară cât şi cea secundară au arătat superioritatea amestecului de mentă / ulei de chimion.8 Potrivit unui alt studiu, pacienţii care utilizau mentă au constatat colici mai rare la pasajul baritat.9 Menta poate fi un adjuvant şi în eliminarea calculilor biliari: într-un studiu necontrolat la care au participat 31 de pacienţi s-a constatat dizolvarea în proporţie de 73% a calculilor biliari la pacienţii care au utilizat cu regularitate derivate din mentă.10
Referinţe:
Strugurii ursului (Arctostaphylos uva-ursi) Poate fi întâlnită în pădurile de brazi însorite şi în mocirlele din Europa de Nord, Alpi, Asia de Nord şi America de Nord.1 Doar frunzele - tăiate fin sau zdrobite - pot fi folosite în scopuri medicinale.2
Utilizări: În mod tradiţional, strugurii ursului este utilizat pentru tratamentul infecţiilor tractului urinar. Este un antibiotic şi un diuretic eficient, are conţinut ridicat de tanin, ce îi conferă proprietăţi hemostatice.4 Este util în tratamentul afecţiunilor splinei, ficatului, pancreasului, intestinului subţire, a infecţiilor tractului urinar şi a afecţiunilor prostatei.5 Inhibă răspândirea microbilor.6
Rezultatele cercetărilor: Potrivit unui studiu strugurii ursului are proprietăţi de prevenire a cistitei cronice. La pacienţii trataţi cu un preparat pe bază de strugurii ursului nu s-a constatat nici o recurenţă a bolii, în timp ce la grupul tratat cu placebo s-au semnalat recurenţe în 23% din cazuri.7 Un alt experiment efectuat pe şobolani a demonstrat efectul diuretic al plantei.8 Componenta cea mai importantă din punct de vedere medicinal al strugurilor ursului este arbutina, care transformat în hidrokinonă de către organism, este un dezinfectant puternic.9
Referinţe:
Pentru informaţii suplimentare sau pentru a cumpăra, vă rugăm frumos să daţi click aici Paranil KleriTea |
Copyright C 1998-2010 by DrNatura.com Inc. All rights reserved.
No part of this website may be copied without a written permission from DrNatura.com Inc.